Statul vrea să impună Hidroelectrica ţinte obligatorii de 1.500 MW stocare în baterii şi 2.500 MW regenerabile noi până în 2030 ca indicatori de performanță pentru conducere – Aleph News
Ministerul Energiei, în calitate de acţionar majoritar cu 80% din acţiunile Hidroelectrica (H2O), a elaborat o notă de informare prin care solicită introducerea unor ţinte concrete de investiţii ca indicatori cheie de performanţă ai conducerii executive pentru perioada 2027-2030, arată documente obţinute de
Gigi Becali a văzut cum a jucat naționala lui Gică Hagi cu Georgia: „M-am culcat”
Gigi Becali (67 de ani) a oferit o reacție sinceră după meciul amical dintre România și Georgia, disputat la Tbilisi, care a conturat debutul lui Gică Hagi (61) pe banca „tricolorilor”. Sub comanda „Regelui”, naționala țării noastre a obținut un rezultat de egalitate
un om a primit trei organe de porc. Ce s-a întâmplat după 36 de ore de la transplant
Știrea zilei în medicină este despre o premieră: o echipă de cercetători din China a realizat ceea ce până acum părea imposibil – un om a primit trei organe de porc. Transplantarea simultană a unui ficat și a doi rinichi proveniți de la
Miercurea protestelor. Adevăratul motiv pentru care legea salarizării unitare provoacă greve și revoltă în sistemul public
Legea salarizării unitare și eliminarea sporurilor din sectorul public continuă să provoace nemulțumiri și incertitudine în rândul angajaților din educație, sănătate și administrație. Sindicatele au anunţat o serie de proteste, miercuri, 3 iulie, grefierii îşi vor opri activitatea. Legea salarizării unitare prevede ca
Silviu Predoiu: „Miza în războiul Nicușor
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Silviu Predoiu, general român și ofițer SIE, a vorbit despre cum Serviciile de Informații nu au nicio miză în războiul dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui
Ungurii au dat verdictul după ce Sorana Cîrstea a pierdut cu Mirra Andreeva
Sorana Cîrstea (36 de ani) a fost subordonată de Mirra Andreeva (19 ani) în sferturile de la Roland Garros, iar ungurii au remarcat că românca nu i-a adversarei prea mari bătăi de cap. După un parcurs impecabil la Roland Garros, fără set pierdut
Ministerul Afacerilor Interne a făcut mai multe achiziții, dar lipsesc armele de asalt, dronele și sistemele antidrone care ar fi trebuit cumpărate de la producătorii români – Aleph News
Ministerul Afacerilor de Interne a anunțat, ieri, semnarea mai multor contracte din programul SAFEînsă din acestea lipsesc cele mai importante achiziții: arma de asalt și dronele și sistemele antidrone, care ar fi trebuit să fie cumpărate de la producătorii români din industria de
„Discuțiile au continuat fără întrerupere. E timpul să facem un acord” – Aleph News
Președintele american Donald Trump respinge informațiile potrivit cărora Statele Unite și Iranul nu ar mai purta negocieri de pace. Într-o postare pe platforma sa, Truth Social, Trump a afirmat că dialogul cu Teheranul a continuat pe parcursul weekendului și în această săptămână. „Relatările
România a aprobat utilizarea bazelor sale militare pentru „operațiunile militare defensive” din Strâmtoarea Ormuz, ca răspuns la solicitarea Administrației Trump, anunță Oaia Țoiu
România a răspuns apelului Administrației Trump pentru sprijin aliat în Orientul Mijlociu. România permite folosirea bazelor militare românești pentru activități defensive. Țoiu: România nu este parte a războiului și nu vrea să devină parte a lui. Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, a
„Reluarea războiului cu SUA pare inevitabilă”
Un ofițer iranian a declarat marți că reluarea ostilităților cu SUA pare „inevitabilă”. El a adăugat că „națiunea iraniană” nu se va preda niciodată. Luni, președintele Trump a vorbit la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru a-l convinge să retragă trupele israeliene

